Șofer reținut de polițiști, după ce a vrut să mituiască un polițist să-i închidă dosarul penal. Câți bani i-a oferit
Un șofer a fost reținut de polițiștii din Bacău, în urma unui denunț al unui agent de poliție care reclamă că a fost mituit cu 1.500 de euro să claseze un dosar penal.
Banii de la flagrant FOTO: IPJ Bacău
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău– Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au prins în flagrant delict un conducător auto, în timp ce oferea unui polițist 1.500 de euro. Banii erau oferiți pentru a obține clasarea dosarului penal în care era cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
”În fapt, la data de 5 ianuarie a.c, un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Pârjol a oprit în trafic un șofer care conducea un autoturism sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmit dosar penal pentru…





























































































































































































































































































































































































































































































































