#REVISTA PRESEI

Foreign Policy: Rusia se teme de atacuri paranormale din Occident / Ce ne dezvăluie un document de la Kremlin?

În vremurile acestea există motive din belșug pentru a te întreba dacă președintele rus Vladimir Putin și camarila lui nu sunt cumva duși cu sorcova. Însă un memoriu de la Kremlin scurs recent în presă dezvăluie că responsabilii guvernului rus sunt mai țăcăniți decât am realizat cei mai mulți dintre noi, scrie Foreign Policy, citat de Rador.

Memoriul, publicat de publicația rusă din exil Insider, dezvăluie modul în care se pregătește Serviciul Federal de Gardă (FSO), care se ocupă cu protecția demnitarilor precum Putin, pentru extinderea războiului din Ucraina – sau a oricărui alt război – pe teritoriul Rusiei.

Necunoscute puteri mistice și paranormale

Documentul se concentrează pe pregătirea psihologică, astfel încât agenții FSO să aibă „sprijinul moral și psihologic” necesar pentru a rezista unui potențial „atac ideologic masiv”. Însă rușii nu sunt îngrijorați doar de propaganda uzuală din vreme de război, cum ar fi transmisiuni radio clandestine ori ziare ilegale.

Nu, Kremlinul se pregătește pentru „infectarea psihologică a militarilor” de către un inamic care ar urma să-i manipuleze prin hipnoză – dar și prin necunoscute puteri mistice și paranormale. Memoriul avertizează cu privire la „generatoare psi” și „abilități hipnotice” utilizate de militari străini.

Credința în puteri mistice e relativ larg răspândită în Rusia, unde aproximativ 20% din populație apelează la serviciile prezicătorilor și peste 60% crede într-o formă sau alta de magie.

Natalia Antonova, o scriitoare din Washington și expertă în Rusia, fostă corespondentă la Moscova timp de șapte ani, a declarat: „Eu cred că rușii cred cu adevărat în această chestiune a hipnozei sau telekineziei ori ce vor fi încercând ei să facă acolo. Cei mai mulți dintre noi încercăm încă să trăim în lumea reală, iar [conducerea rusă] nu. Ei nici nu mai încearcă”.

Astfel de temeri ar putea fi încurajate de la vârf. Se zvonește de multă vreme că responsabilii ruși, inclusiv Putin, cred în misticism, astrologie, numerologie și clarvăzători – dar și că sunt convinși că sunt predestinați să cârmuiască o Rusie cu teritoriul extins.

New York Times semnala încă din 1988 că „horoscopul, medicina populară, vindecarea paranormală și toate soiurile de misticism ocupă un loc de seamă în societatea sovietică, în parte credință, în parte marotă, dar nicidecum în glumă”.

Mijloacele prin care FSO intenționează să evite acest gen de atacuri paranormale

Misticismul se contopește cu convingeri mai convenționale ale ortodoxiei ruse despre scenarii apocaliptice și influențe satanice. La o ceremonie din septembrie marcând anexarea unor părți din Ucraina, Putin a explicat cum în Occident „suprimarea libertății însăși a căpătat trăsăturile unei religii: satanism curat”.

Ulterior, în octombrie, guvernul rus și-a schimbat justificarea războiului susținând că are imperativul moral de a „întreprinde de-satanizarea Ucrainei”.

Dacă noțiunea de satanism e folosită uneori strict ca o hiperbolă retorică, alteori se referă la conceptul în sine. Ideile conservatoare ale ortodoxiei ruse despre războiul spiritual, în care Occidentul e înfățișat ca fiind literalmente demonic, au fost încorporate în vocabularul oficial de stat al Rusiei – și amestecate cu entuziasmul țării pentru pseudo-știința paranormală.

Nici o grijă însă. Memoriul prezintă mijloacele prin care FSO intenționează să evite acest gen de atacuri paranormale.

Printre tacticile enumerate regăsim călirea psihică a agenților prin faptul că li se relatează povești despre curajul și eroismul propriilor colegi:

  • O altă metodă ce contracarare a infectării psihologice constă în vizitarea de către agenți a muzeului FSO și a Catedralei Fecioarei din Kazan din Moscova – se poate presupune că pentru a-l alunga pe diavol prin rugăciuni.
  • Va exista de asemenea și un sistem de camaraderie: „este necesar ca agenții FSO cei mai capabili politic să le fie atașați celor mai instabili”, afirmă memoriul.
  • Sau, ca precauție, ar putea fi necesar ca în aceste vremuri misterios de primejdioase agenții vulnerabili din punct de vedere psihologic, suferind de „instabilitate neuro-psihiatrică”, să fie internați în spital.

Îngrijorările legate de psihologia și moralul agenților – cruciale în timpul unui război pe cale de a fi pierdut – au ajuns să fie amestecate cu temeri mai ezoterice, cum ar fi cele referitoare la atacuri paranormale.

Controlul minții și delfinii telepați

Statul sovietic și succesorul său au făcut ambele experimente legate de controlul minții (cum au făcut și SUA în vremea războiul rece, prin propriul lor proiect paranormal secret).

Un memoriu rusesc desecretizat în 2019 arată cum investigau cercetătorii sovietici din anii ’80 percepția extrasenzorială și alte abilități mistice.

Tot în 2019, un jurnal militar rusesc proclama că soldații țării au puteri paranormale – și că le mai folosiseră și până atunci. Articolul susținea că soldații învățaseră să citească gândurile de la delfini telepați.

Dar nu vorbim aici doar de control mental înlesnit de delfini. Autorul articolului, un colonel din armată, mai scria că soldații telepați sunt totodată capabili să bruieze semnalele de comunicații și să blocheze calculatoare cu puterea minții lor.

Telepatia? Telekinezie?

În cursa înarmării paranormale din vremea războiului rece nici o „armă” paranormală nu era considerată prea bizară pentru a fi investigată – atât timp cât orice vor fi încercat cercetătorii să facă nu aducea prea mult a ocultism.

Jurnalista de investigații Annie Jacobsen scria într-o carte din 2017: „Nomenclatura sovietică legată de percepția extrasenzorială a fost redenumită pentru a suna mai tehnic, înlăturându-se astfel toate conexiunile cu trecutul ocult al percepției extrasenzoriale”.

Telepatia? A fost rebotezată „transmisii la mare distanță ale sistemelor biologice”. Telekinezie? Deplasarea obiectelor doar gândindu-te la ele a fost redenumită mai nou „emisii de la ființe umane, non-ionizante, în special electromagnetice”.

Memoriul FSO explică faptul că directorul adjunct al instituției, generalul Alexander Komov, e cel mai înalt responsabil însărcinat cu implementarea planului secret de respingere a atacurilor paranormale, în caz că va fi necesar.

Komov e pe de o parte pasionat de știință, pe de alta dus cu pluta. Anul trecut a participat la o conferință organizată de Institutul de Cercetare Spațială al Academiei Ruse de Științe având drept temă posibilitatea de a spiona Pământul din spațiu. Se pare totodată că el se află la conducerea unui grup de consilieri independenți printre care se numără astrologi, practicanți ai magiei negre și prezicători.

Conform memoriului FSO, printre strategiile care ar putea fi utilizate de inamici se numără „jocuri psiho-corective”, „viruși-psi de calculator” și influențare psihologică „chimică și biologică”.

Psiho-corecția, din cât mă pot dumiri eu, este o pseudo-știință menită a „corecta” dezvoltarea copiilor mici, folosindu-se adesea de jucării, și poate include și elemente de psihologie experimentală. Utilitatea ei în privința demnitarilor care ar putea fi luați în colimator de agenți paranormali străini e îndoielnică. Iar Insider remarcă faptul că e improbabil ca „virușii-psi de calculator”, orice vor fi fiind ei, să afecteze Kremlinul, dat fiind că agenților le este interzis să folosească telefoane ori tablete în timpul serviciului.

Invazia inițială din Ucraina a fost susținută de forțe consistente: o armată de aproape 200.000 de soldați acompaniată de un număr impresionant de piese de artilerie, tancuri și aeronave. Analiștii ruși se împăunau atunci cu o victorie facilă.

Situație care s-a prăbușit în fața rezistenței ucrainene, iar mobilizarea în masă dispusă în condiții de panică n-a contribuit prea mult la modificarea cursului acestui eșec. Fapt care e posibil să fi contribuit la această atmosferă fantezistă.

„Cu toate aceste iluzii care supurează de ani”, a declarat Antonova, „atunci când ei se izbesc de realitatea rece, dură, a imposibilității de a învinge în Ucraina, încep să clacheze mental”.

de Lauren Wolfe (profesoară de jurnalism la Universitatea din New York) –Foreign Policy (preluare Rador)

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *