#REVISTA PRESEI

Petre Daea: Mai vezi gândaci de bucătărie şi pe scările blocului. Cum dracu să îl bagi pe ăsta în gură?

Petre Daea spune că nu înţelege cum poţi mânca un gândac. Ministrul Agriculturii a afirmat că mai „vezi gândaci de bucătărie şi pe scările blocului”. „Cum dracu să îl bagi pe ăsta în gură?”, s-a întrebat el, precizând că nicio directivă a UE nu poate spune oamenilor ce să mănânce. El a mai spus că „saliva nu porneşte de la directivă, porneşte de la gust”, şi dacă cineva salivează pentru gândac îl poate mânca, deoarece nu îl opreşte nimeni.

„Aţi crede dumneavoastră că noi ne-am apucat de mâncat gândacul de bucătărie… Dumneavoastră aţi văzut vreodată gândaci de bucătărie? Mai vezi şi pe scările blocului. Nici nu îţi vine să intri în bloc, cum dracu să-l bagi pe ăsta în gură?”, a declarat ministrul social-democrat al agriculturii Petre Daea, duminică seară, la Antena 3, relatează News.ro.

Întrebat la Antena 3 cum îi poate apăra pe români de „valul de gândaci şi de viermi uscaţi”, Daea a răspuns: „Vă spun ce trebuie să faceţi. În momentul în care avem mâncare în România, unde să o facem în România, avem sol în România, avem posibilitatea să creştem animale în România, avem posibilitatea să ne hrănim cu tot ceea ce avem în acest perimetru extraordinar…”.

El a mai fost chestionat dacă nu există riscul să vină de la Uniunea Europeană o directivă care să ne spună să nu mai mâncăm porc, ci altceva.

„Saliva nu porneşte de la directivă. Saliva porneşte de la gust. Dacă aveţi gust şi vă salivează, dacă salivaţi pentru gândac, îl mâncaţi. Nu vă opreşte nimeni”, a completat Petre Daea.

Ministrul PSD a mai spus că trebuie „să ne păstrăm identitatea, să ne păstrăm tradiţia, să ne păstrăm patrimoniul gastronomic şi să îl valorificăm în acelaşi timp”.

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *